Sistemul adventist de sanatate a fost numit cel mai bine interconectat din Statele Unite

By anamaier@adventist.ro (Anamaria Maier) Adventist Health a fost numit unul dintre „cele mai bine interconectate” sisteme de sănătate, în urma unui sondaj de opinie realizat de revista Hospitals & Health Networks.
Organizațiile „cel mai bine conectate” folosesc tehnologia informației pentru a face mai bine legătura dintre furnizorii de servicii medicale și pacienți. Acestea trebuie să îndeplinească o serie de criterii riguroase ce fac parte din patru categorii operaționale: infrastructura, managementul, calitatae și siguranța clinică și integrarea clinică (care face legătura dintre serviciile INPATIENT și OUTPATIENT, medici și pacienți).
Potrivit lui Rich Umbdenstock, președinte și director executiv al American Hospital Association, care a contribuit la coordonarea sondajului, folosirea tehnologiei informației reduce probabilitatea erorilor medicale și le permite medicilor și pacienților să aibă informațiile de care au nevoie pentru promovarea sănătății și pentru a avea suficiente informații în deciziile pe care le iau cu privire la tratamente.
„Dezvoltarea tehnologiei informației a fost mult timp una dintre prioritățile strategice ale sistemului adventist de sănătate”, a spus Alan Soderblom, vice-președinte și Șeful Biroului pentru Tehnologia Informației din cadrul Adventist Health. „Pe lângă reducerea erorilor medicale, acesta îmbunătățește serviciile acordate pacienților și crește eficiența operațională. Suntem fericiți pentru faptul că am fost recunoscuți ca fiind unul dintre cel mai buni utilizatori ai tehnologiei informației pentru binele pacienților.”
Sondajul de opinie realizat între 15 ianuarie și 15 martie le-a cerut spitalelor și sistemelor de sănătate din Statele Unite să răspundă la întrebări cu privire la inițiativele lor în domeniul IT. În studiu au fost incluse mai mult de 1.900 de spitale, reprezentând mai mult de 30% dintre spitalele din Statele Unite. Mai multe informații cu privire la sondajul de opinie pot fi găsite în numărul din iulie al revistei Hospitals and Health Networks pe site-ul www.hhnmag.com
Adventist Health

Source: InfoAdventist

Leave a Reply