Saptamana de rugaciune la Institutul Teologic Adventist

By anamaier@adventist.ro (Anamaria Maier) La începutul unui nou an universitar, în perioada 11 – 19 Octombrie, persoanele din campusul Institutului Teologic Adventist au fost invitate la Săptămâna de rugăciune.
Subiectele prezentărilor din fiecare seară au fost rezumate sub titlul generic:”Experiențe Biblice: Învățând despre noi prin viețile altora”, invitatul principal fiind Dr. Bailey Gillespie, Director Executiv al Centrului de Cercetare pentru Tineret si Familie “John Hancock” și profesor de teologie practică la Universitatea LaSierra.
În fiecare seară, participanții la program, cei mai mulți studenți la programele de licență, au învățat din experiența de viață a mai multor personaje din Sfânta Scriptură. Amintim câteva titluri ale prezentărilor: “Petru: Repetiția, modul lui Dumnezeu de a ne învăța”, “Amos: Poți auzi Cuvântul Domnului?”, “Ioan și Osea: Cum poți clădi o credință puternică” sau “Isus din Nazaret: Cât de ușor îl putem uita pe Dumnezeu?”
Mărturiile studenților care au participat la închinare și la momentele de rugăciune organizate în acest timp ne conving de faptul că au trăit o experiență spirituală deosebită.
“A fost un moment solemn.Cu toții cred că ne-am simțit bine, studenți și profesori. Toți am avut câte ceva de învățat și oricine a participat și a auzit ce-a dorit Dumnezeu să ne spună a plecat profund schimbat și cred eu că n-a mai privit la fel lumea ci cu alți ochi și o nouă perspectivă.” Andrei Dință, anul I Teologie Pastorală.
“Mi-a plăcut pentru că a fost o ocazie în care am putut să ne rugăm fiecare, atât cu prietenii dar și singuri. Am fost impresionată de mesajul prelegerii de joi seara și mi-a rămas în minte gândul că riscăm permanent să-L pierdem pe Domnul Isus, deși noi rămânem cu ideea că El este cu noi. De asemenea, am fost foarte încântată de decorul pregătit de colegi.” Izabella Matei, anul I Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
“Cel mai mult mi-au plăcut momentele speciale care au fost pregătite pentru camera de rugăciune. Și am în minte în mod deosebit ocazia orei de rugăciune din noaptea trecută când am fost în camera de rugăciune cu prietenii mei care-mi sunt și colegi de cameră.” Paul Gună, anul I Teologie Pastorală
Săptămâna de rugăciune din semestrul II este programată în perioada 1-8 martie 2014.
Emanuel Sălăgean / Institutul Teologic Adventist

Source: InfoAdventist

Leave a Reply