Festivalul copiilor din Conferinta Banat

Duminică, 24 martie, la Arad, a avut loc festivalul copiilor din Conferința Banat. Adresat copiilor de vârsta licuricilor și exploratorilor, angajați sau nu în aceste programe, evenimentul a adunat peste 600 de participanți dintre care mai bine de 500 au fost copii. Toate cele cinci județe ale Conferinței Banat – Arad, Bihor, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș – au fost reprezentate prin numeroase grupe care, cu uniformă de tip A, instructor și steag, au făcut neîncăpătoare sala Bisericii Adventiste Arad III ”Salem”!
Având titlul ”Înfruntă-ți uriașii!” și evocând atât imaginea unui David gata să îl înfrunte pe Goliat dar și imaginea unor Iosua și Caleb gata, la rândul lor, să confrunte, în puterea lui Dumnezeu, orice piedică ar fi stat între ei și Canaan, programul, organizat și susținut de coordonatorii de zonă, ne-a făcut să privim la câțiva uriași moderni care stau în fața fiecărui copil creștin: necredința, imoralitatea, apatia spirituală, stilul de viață nesănătos, irosirea timpului sau dezinteresul față de școală!
S-a cântat foarte mult și foarte frumos! Totodată, pe baza studiului anterior a cărții biblice Daniel, s-a derulat un concurs biblic în echipe, gen Bible Bowl. Sarmalele pregătite de inimoasele surori de la Cuvin, precum și celelalte bunătăți servite la masă, au fost, cu toate, extrem de apreciate!
Prezența și slujirea în cadrul programului a pastorului Daniel Chirileanu, director al departamentului de tineret la nivelul Uniunii de Conferințe, a făcut evenimentul și mai interesant!
La despărțire ne-am promis că ne vom revedea cu ocazia celor două camporee din lunile mai și iunie, una dedicată exploratorilor iar cealaltă licuricilor, la Șiștarovăț, în județul Arad!
 
Otilia Ardelean / Departament Tineret Banat

Source: InfoAdventist

Leave a Reply