Comitetul pentru studierea hirotonirii a votat declaratia cu privire la „Teologia hirotonirii”

Cu un vot de 86 la 8 – un raport de aproape 11 la 1 – delegații din cadrul Comitetului pentru Studierea Teologiei Hirotonirii al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea (TOSC) a aprobat astăzi (23 iulie 2013 n.n.) o declarație (disponibilă la sfârșitul acestui articol) cu privire la teologia adventistă a hirotonirii. Acțiunea reprezintă o susținere timpurie a obiectivului conducătorilor Comitetului pentru Studierea Hirotonirii pentru a acționa în unitate în aceste probleme provocatoare din jurul discuțiilor bisericii cu privire la hirotonire.
Potrivit declarației, „Adventiștii de ziua a șaptea înțeleg hirotonirea în sens biblic, ca fiind acțiunea bisericii  de a-i recunoaște în mod public pe cei pe care Domnul i-a chemat și i-a pregătit pentru slujirea bisericii la nivel local și global.” Exemplele biblice ale persoanelor hirotonite includ bătrâni, prezbiteri și diaconi, se precizează în document, ca și „prezbiterii mergeau din loc în loc supraveghind suprafețe extinse și numeroase biserici. 
Explicând rolul unei persoane hirotonite, declarația continuă: „Prin actul hirotonirii biserica le conferă diferitelor persoane autoritate reprezentativă pentru a realiza o anumit lucrare pentru care sunt numite. Aceasta poate include reprezentarea bisericii, predicarea evangheliei, servirea Cinei Domnului, botezul, înființarea și organizarea bisericilor, sfătuire și asistarea credincioșilor, respingerea învățăturilor false și slujirea bisericii locale în general.”
Spre deosebire de convingerilor altor denominațiuni creștine, în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea hirotonirea „nu conferă calități speciale persoanelor hirotonite și nu stabilește o ierarhie în cadrul comunității de credință.”
Declarația se încheie subliniind faptul că „modelul ultim de slujire creștină este viața și lucrarea Domnului nostru, care nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji.”
Documentul a fost aprobat în cea de-a doua zi a celei de-a doua întâlniri de lucru din anul 2013 a membrilor comitetului, care s-au întâlnit într-un centru de conferințe ce nu aparține Bisericii din apropiere de Baltimore. Printre delegați s-au numărat pastori, credincioși adventiști, profesori și administratori din comunitatea globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, împreună cu Artur Stele, vice-președinte al Bisericii mondiale și director al Institutului pentru Studierea Bibliei al Conferinței Generale, în calitate de președinte și Geoffrey Mbwana, vice-președinte.
Aceasta este prima dată când biserica a studiat atât de temeinic pentru a dezvolta o teologie a hirotonirii”, a spus Mbwana la puțin timp după vot. „Este deosebit de important ca înainte de a discuta orice problemă legată de hirotonire să înțelegem teologia hirotonirii. Cred că ziua de astăzi reprezintă un moment de cotitură pentru ceea ce urmează: a fost acceptată o declarație ce urmează a fi recomandată Conferinței Generale în cadrul Consiliului Anual, iar apoi în cadrul Sesiunii pentru a fi adoptată ca declarație a teologiei hirotonirii.”
Acordul cu privire la teologia hirotonirii deschide calea pentru cealaltă sarcină a comitetului, discutarea hirotonirii femeilor pentru slujirea evangheliei. Subiectul a fost dezbătut timp de ani de zile între adventiștii de ziua a șaptea, Sesiunile Conferinței Generale din 1990 și 1995 refuzând să permită aceste hirotoniri. Comitetul pentru studierea teologiei hirotonirii urmează să realizeze materiale pentru discuții să facă recomandări pe baza cărora se va lua o decizie în cadrul sesiunii mondiale a Bisericii ce va avea loc în iulie 2015 în San Antonio, Texas.
Potrivit lui Bill Knott, editor al Adventist Review și membru al comitetului, „Dacă Biserica poate ajunge la un acord cu privire la o teologie comună a hirotonirii, există speranța că va putea găsi o soluție care să onoreze convingerile puternice ale tuturor.”
Mark Kellner/ Adventist Review
 
Comitetul pentru studierea teologiei hirotonirii
Declaratie consensuala cu privire la teologia adventista cu privire la hirotonire
SE RECOMANDĂ adoptarea documentului „Declarația consensuală cu privire la teologia adventistă cu privire la hirotonire”, cu următorul conținut:
 Într-o lume înstrăinată de Dumnezeu, Biserica este compusă din cei pe care Dumnezeu i-a împăcat cu Sine și unii cu alții. Prin lucrarea salvatoare a lui Hristos, ei sunt uniți cu El prin credință, prin botez (Efeseni 4:4-6), devenind astfel o preoție împărătească a cărei misiune este să „vestească puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9). Credincioșilor l se încredințează lucrarea de împăcare (2 Corinteni 5:18-20), chemați și împuterniciți prin puterea Duhului și darurile pe care le oferă celor ce îndeplinesc însărcinarea Evangheliei (Matei 28:18-20).
În timp ce toți credincioșii sunt chemați să își folosească darurile spirituale pentru slujire, Scripturile identifică anumite poziții de conducere care erau însoțite de susținerea publică a Bisericii pentru persoanele ce îndeplineau condițiile biblice (Numeri 11:16-17; Faptele Apostolilor 6: 1-6; 13:1-3; 14:23; 1 Timotei 3:1-12; Tit 1:5-9). Câteva astfel de susțineri publice implică „punerea mâinilor”. Versiunile în limba engleză ale Scripturii folosesc cuvântul hirotonire pentru a traduce multe cuvinte grecești și ebraice diferite care transmit ideea de selectare sau numire pentru a descrie numirea acestor persoane în anumite funcții. De-a lungul istoriei creștine termenul hirotonire a dobândit semnificații ce depășesc sensul inițial al cuvântului. Contrar acestor tendințe, adventiștii de ziua  a șaptea înțeleg hirotonirea, în sens biblic, ca fiind acțiunea prin care Biserica îi recunoaște în mod public pe cei pe care Domnul i-a chemat și pregătit pentru slujirea bisericii la nivel local și mondial.
Dincolo de rolul unic al apostolilor, Noul Testament identifică următoarele categorii de conducători hirotoniți: prezbiteri (Faptele Apostolilor 4:23; Faptele Apostolilor 20:17, 28; 1 Timotei 3:2-7; 4:14; 2 Timotei 4:1-5; 1 Petru 5:1) și diaconi (Filipeni 1:1; 1 Timotei 3:8-10). În timp ce majoritatea prezbiterilor și diaconilor slujeau în biserica locală, unii prezbiteri mergeau din loc în loc și supravegheau un teritoriu mai întins cu numeroase biserici, asemenea lui Timotei și Tit (1 Timotei 1:3-4; Titus 1:5).
Prin actul hirotonirii, biserica le conferă diferitelor persoane autoritate reprezentativă pentru a realiza o anumit lucrare pentru care sunt numite (Faptele Apostolilor 6:1-3; 13:1-3; 1 Timotei 5:17; Tit 2:15). Aceasta poate include reprezentarea bisericii, predicarea evangheliei, servirea Cinei Domnului, botezul, înființarea și organizarea bisericilor, sfătuire și asistarea credincioșilor, respingerea învățăturilor false și slujirea bisericii locale în general (conform Faptelor Apostolilor 6:3; 20:28-29; 1 Timotei 3:2,4-5; 2 Timotei 1:13-14; 2:2; 4:5; Tit 1:5-9). În timp ce hirotonirea contribuie la păstrarea ordinii în biserică, aceasta nu le conferă calități speciale persoanelor hirotonite și nu stabilește o ierarhie în cadrul comunității de credință. Exemplele biblice de hirotoniri includ delegarea, punerea mâinilor, postul și rugăciunea și încredințarea celor puși deoparte harului lui Dumnezeu (Deuteronom 3:28; Faptele Apostolilor 6:5; 14:26; 15:40).
Persoanele hirotonite își dedică talentele Domnului și Bisericii Sale pentru o viață de slujire. Modelul de bază al hirotonirii este reprezentat de numirea celor 12 apostoli de Isus (Matei 10:1-4; Marcu 3:13-19; Luca 6:12-16), iar modelul suprem al slujirii creștine este reprezentat de viața și lucrarea Domnului nostru, care nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji (Marcu 10:45; Luca 22:25-27; Ioan 13:1-17). 
 

Source: InfoAdventist

Leave a Reply