Cat de inspirata a fost E. G. White?

În ultimii ani au apărut o serie de întrebări cu privire la rolul corespunzător scrierilor Ellenei White. Care este relaţia dintre scrierile ei şi Biblie? A fost inspirat tot ceea ce a scris Ellen White? Deţine ea autoritatea în domeniul doctrinei? Ce este potrivit şi ce este nepotrivit în folosirea acestor scrieri? Înţelegerea corectă a lucrării Ellenei White în cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea constituie un aspect crucial.

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea crede că Ellen G. White a fost inspirată de Dumnezeu. Prin aceasta, nu ne gândim la mesaje profetice ocazionale, ci recunoaştem declaraţia prin care această persoană afirmă că întreaga ei viaţă a fost călăuzită de inspiraţie. Atunci când o persoană pretinde că este profet sau că primeşte mesaje şi viziuni profetice, este evaluată în conformitate cu un standard diferit de cel aplicat creştinilor obişnuiţi, care se străduiesc să interpreteze Scripturile. Pentru a fi corecţi, trebuie să aplicăm acest standard tuturor declaraţiile făcute în dreptul lucrării profetice. Când este vorba de o persoană care pretinde că primeşte viziuni sau o călăuzire directă din partea lui Dumnezeu, este posibil să fie aşa, dar este posibil să nu adevărat. Noi nu ne putem permite o poziţie confuză, aşa cum pare să fie poziţia faţă de celelalte categorii de vorbitori cu privire la Dumnezeu. Un profet care minte, sau se înşală singur, derutează un întreg popor sau o întreagă biserică. Dumnezeu nu îngăduie ca adevărul şi eroarea să fie transmise prin unul şi acelaşi mesager. Dacă Dumnezeu ar proceda astfel, nu am avea nici o cale de a cunoaşte ce anume, din solia profetului, vine din partea lui Dumnezeu şi ce anume constituie ideile personale ale acestuia. Eu cred că Dumnezeu exercită un control foarte strict asupra conţinutului mesajelor pe le descoperă solilor Lui. Nu există decât două posibilităţi. Sau profetul este condus de Dumnezeu şi tot ceea ce spune reprezintă adevărul divin, sau profetul este condus de Satana ori de propriile sale idei, şi soliile lui sunt false.

În cazul Ellenei White, ultima opţiune – aceea de a fi condusă de propriile idei – este eliminată, datorită fenomenului fizic, care nu putea fi auto-indus. Prin urmare, viziunile ei trebuie să fi venit, fie din partea lui Dumnezeu, fie de la Satana. De aceea, viziunile ei sunt, fie sunt adevărate şi veritabile, fie o operă a înşelăciunii şi trebuie evitate ca venind din partea Satanei. Pentru cineva care pretinde că are darul profeţiei şi a experimentat fenomenul fizic trăit de Ellen White, nu poate exista nici o altă variantă. De fapt, ea însăşi declară că toate viziunile ei vin din aceeaşi sursă şi de aceea noi trebuie să decidem, fie să le acceptăm, fie să le respingem, în întregime.

Să fie totul din partea lui Dumnezeu?

Să începem cu câteva declaraţii făcute chiar de către Ellen White, deoarece aşa este corect, să evaluăm mai întâi declaraţiile proprii ale persoanei despre care se presupune că a primit mesaje din partea lui Dumnezeu. Nu este rolul nostru să ne pronunţăm asupra lucrării unui profet, dar trebuie să evaluăm afirmaţii lui. Ce anume a declarat Ellen White cu privire la sine?

„Vă spun ceea ce am văzut şi ştiu că este adevărat” (Letter 4, 1896). Ellen White a declarat că i s-a poruncit astfel: „În toate comunicările tale, vorbeşte ca un om căruia i-a vorbit Domnul. El îţi dă autoritatea” (Letter 186, 1902). „Nu sora White este sursa acestor cărţi. Ele conţin îndrumări care i-au fost date de Dumnezeu de-a lungul activităţii de o viaţă. Ele conţin lumina preţioasă şi mângâietoare, pe care Dumnezeu a dat-o cu dragoste slujitorilor Săi pentru a fi oferită lumii” (Colporteur Ministry p. 125). „Nici un articol pe care îl scriu într-o publicaţie, nu exprimă propriile mele idei. Ele reprezintă ceea ce mi-a descoperit Dumnezeu în viziune – razele preţioase ale luminii care străbate de la tronul lui Dumnezeu” (Testimonies for the Church, vol. 5, p. 67). „Slabă şi cuprinsă de tremur, mă trezesc noaptea la orele trei, ca să vă scriu. Dumnezeu a vorbit prin vasul de lut. Aţi putea spune că această comunicare nu a fost decât o scrisoare. Da, a fost o scrisoare, dar o scrisoare inspirată de Spiritul lui Dumnezeu, ca să aducă în atenţia minţii voastre lucrurile care mi-au fost arătate. În aceste scrisori pe care le scriu, în mărturiile pe care le aduc, eu vă prezint ceea ce Domnul mi-a prezentat mie” (Testimonies for the Church, vol. 5, p. 67).

După ce am citit aceste declaraţii, concluzia mea este că Ellen White nu pretinde a fi sursa articolelor şi scrisorilor ei. Aceasta nu înseamnă că ea nu putea folosi materiale semnate de alţi autori, în scrierea mesajelor primite din partea lui Dumnezeu. Ceea ce ne preocupă aici este sursa, originea din care provin soliile ei. Vin ele de la Dumnezeu, sau izvorăsc din propriile ei opinii, ori idei ale altora? Ellen White spune în mod explicit că mesajele ei vin de la Dumnezeu, că originea lor este El. Prin urmare, să reţinem afirmaţia ei că mesajele pe care le-a scris sunt mesajele lui Dumnezeu şi nu mesajele ei personale.

Având în vedere aceasta, declaraţia ei devine limpede şi precisă. „Sau Dumnezeu este Cel care îşi învaţă biserica, mustrându-i greşelile şi întărindu-i credinţa, sau nu este El. Această lucrare, sau este de la Dumnezeu, sau nu este de la El. Dumnezeu nu face nimic în asociere cu Satana. Lucrarea mea. . . . fie poartă amprenta lui Dumnezeu, fie poartă amprenta vrăjmaşului. Nu există jumătăţi de măsură în această privinţă. Mărturiile sunt, fie de la Duhul lui Dumnezeu, fie de la diavol” (Testimonies for the Church, vol. 4, p. 230). Sunt foarte mulţumitor pentru faptul că Ellen White este atât de onestă cu noi. Ea doreşte să spună că trebuie să decidem cu privire la scrierile ei. Ea expune un principiu specific care să ne călăuzească în luarea unei hotărâri. Ellen White spune că lucrarea nu poate proveni din două surse diferite. Fie este lucrarea lui Dumnezeu, fie este lucrarea Satanei, deoarece, dacă Satana ar fi acţionat prin profet, Dumnezeu ar fi încetat să vorbească. Dumnezeu nu face nimic în parteneriat cu Satana – iată principiul. Aceasta înseamnă că scrierile ei trebuie să vină, sau de la Dumnezeu, sau de la Satana. Ele nu pot fi parţial de la Dumnezeu şi parţial de la Satana, şi nici parţial din propriile ei opinii. Sau a fost condusă de Dumnezeu, sau de Satana. Să ne asigurăm că evaluăm corect propriile ei declaraţii. Nu trebuie să inserăm nici o altă declaraţie în locul celei făcute de ea însăşi. Ellen White ne-a cerut să-i judecăm lucrarea şi apoi să o atribuim, fie lui Dumnezeu, fie Satanei, iar eu cred că trebuie să acceptăm provocarea ei.

„În experienţa mea, am fost solicitată de multe ori să mă confrunt cu atitudinea unei categorii speciale de oameni, care recunoşteau că Mărturiile sunt de la Dumnezeu, dar îşi exprimau concepţia că, în unele aspecte, se regăseşte opinia şi judecata personală a sorei White. Această concepţie este convenabilă celor care nu suportă mustrarea şi corectarea, şi care, dacă le sunt contrazise ideile, au ocazia de a explica deosebirile dintre uman şi divin. Dacă ideile preconcepute şi ideile personale ale unora sunt contrazise prin faptul că sunt respinse de Mărturii, ei se simt dintr-o dată responsabili să-şi explice poziţia şi să facă deosebire între Mărturii, definind ce anume constituie judecata omenească a sorei White şi ce este cuvântul Domnului. Tot ceea ce susţine ideile îndrăgite de ei, este divin, iar Mărturiile care corectează erorile lor, sunt omeneşti – opiniile sorei White” (Manuscris 16, 1889). Această declaraţie crucială exprimă încă odată principiul pe care ea ne cere să-l tratăm cu seriozitate. Dacă spunem că soliile ei au venit de la Dumnezeu, dar că, în conţinutul acestora, sunt introduse cu opiniile şi judecăţile Ellenei White, înseamnă că noi devenim arbitrul final care decide ce anume este inspirat şi ce nu; noi definim partea care constituie judecata ei omenească şi partea care este cuvântul Domnului. Indiferent dacă decidem pe temeiuri emoţionale sau pe temeiuri intelectuale, ideea este că noi suntem cei care decidem, care din scrierile Ellenei White au autoritate în calitate de solii de la Dumnezeu, şi care nu au autoritate deoarece, pur şi simplu, sunt opiniile ei personale.

După ce Ellen White spune că unii îşi formează propriile lor concepţii cu privire la ce anume reprezintă gândirea ei omenească şi ce anume este cuvântul Domnului, ea concluzionează declaraţia dată cu următoarea propoziţie crucială: „Prin tradiţia lor, ei [cei care fac aceste deosebiri] anulează efectul sfatului lui Dumnezeu”. Să ne aducem aminte că aceşti oameni sunt printre cei care recunosc faptul că Mărturiile sunt de la Dumnezeu. Ei spun, „Da, Ellen White este un sol inspirat al lui Dumnezeu. Eu cred în inspiraţia Ellenei White”. Dar, când se ajunge la un anumită idee prezentată de Ellen White, ei spun, „Ei bine, aceasta nu este decât opinia ei. Este ideea ei personală”. Ellen White spune că această atitudine anulează efectul sfatului lui Dumnezeu. Vă amintiţi că ea a spus de asemenea că ultima dintre înşelăciunile Satanei va avea scopul de a face fără efect soliile care au fost transmise prin Ellen White? (Selected Messages, vol. 1, p. 48). Nu de a nega, ci de a face fără efect. Probabil că cel mai mare pericol cu care ne confruntăm nu vine din partea celor care neagă inspiraţia Spiritului Profeţiei, ci din partea celor care pretind a crede în inspiraţia Ellenei White. Când se ajunge la anumite idei, ei fac mari eforturi pentru a reuşi să declare că sunt propriile ei judecăţi şi opinii. Aceasta este ultima dintre amăgirile lui Satana – anularea efectului mărturiei lui Dumnezeu, atribuind anumite părţi opiniei ei personale şi acceptând doar acele părţi care se potrivesc cu propriile noastre opinii.

Ellen White ne avertizează încă odată: „Nu extrageţi din Mărturii toată puterea, influenţa şi conţinutul criticilor voastre. Nu consideraţi că le puteţi diseca, pentru a le potrivi ideilor voastre personale, pretinzând că Dumnezeu v-a dat abilitatea de a discerne ce este lumină din cer şi ce este expresia simplă a înţelepciunii umane. Dacă Mărturiile nu vorbesc în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, respingeţi-le. Hristos şi Belial nu pot fi uniţi” (Testimonies for the Church, vol. 5, p. 691). Nu îndrăznim să facem deosebiri între soliile venite din cer şi opiniile ei personale. Dacă opiniile ei sunt cu adevărat inserate în conţinutul acestor scrieri, dacă în realitate îşi prezintă propriile ei idei ca fiind cuvântul lui Dumnezeu, atunci sfatul ei este foarte clar pentru noi. Trebuie să respingem mărturiile în întregime, nu doar părţile pe care le considerăm a fi opiniile ei, ci toate mărturiile, deoarece Hristos şi Satana nu pot fi uniţi.

Ca sol al lui Dumnezeu, un profet afirmă o autoritate mai înaltă decât aceea a unui interpret care încearcă să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu. Un profet pretinde că are o revelaţie directă din partea lui Dumnezeu, o comunicare directă cu Dumnezeu, o expresie a voinţei lui Dumnezeu pentru vieţile noastre. Prin urmare trebuie să hotărâm dacă scrierile profetului vin de la Dumnezeu sau dacă vin din partea Satanei. Noi nu putem atribui lui Dumnezeu o parte a scrierilor, şi o parte a opiniilor omeneşti. „În mărturiile trimise lui _______ v-am prezentat lumina primită de mine din partea lui Dumnezeu. Am atât de multe de scris din ceea ce mi-a fost arătat, încât nu-mi rămâne spaţiul pentru a trece la propriile mele opinii”. Vă rog observaţi că „nu am prezentat propria mea opinie sau judecată, în nici o situaţie” (Testimonies to the Battle Creek Church, 1882, p. 58, accentuările adăugate). „Îngăduiţi-mi să-mi exprim gândurile, şi totuşi nu gândurile mele, ci cuvântul Domnului” (Counsels to Writers and Editors, p. 112).

Aceasta înseamnă că o parte din responsabilitatea profetului este aceea de a nu vorbi atunci când nu a primit un mesaj de la Domnul. Într-o anumită situaţie, Ellen White spunea: „Nu am nici o lumină cu privire la subiectul acesta [cine vor fi cei 144.000]. Vă rog să le spuneţi fraţilor mei că nu mi s-a descoperit nimic cu privire la circumstanţele legate de ceea ce scriu ei, iar eu nu le pot spune decât ceea ce mi s-a descoperit” (Citat într-o scrisoare adresată de C.C.Crisler lui E.E.Andros, 8 dec., 1914). Aceasta este responsabilitatea majoră a unui profet. Un profet nu-şi poate exprima propriile opinii. Un profet nu poate propune ceea ce crede că este adevărat, deoarece ascultătorii ar presupune că opinia lui reprezintă cuvântul Domnului cu privire la subiect. Prin urmare, când Domnul nu vorbeşte, profetul nu trebuie să vorbească.

Scriindu-i unei persoane care cerea îndrumare, ea spunea, „Nu am libertatea de a le scrie fraţilor noştri cu privire la lucrarea ta viitoare. . . . Nu am primit nici o îndrumare legată de locul în care ar trebui să te stabileşti. . . . Dacă Domnul îmi oferă o instrucţiune precisă cu privire la tine, ţi-o voi comunica; dar nu pot să-mi asum responsabilităţi pe care Domnul nu mi le încredinţează” (Letter 96, 1909). Încă odată, Ellen White a trebuit să păstreze tăcerea atunci când Domnul nu i-a vorbit. El putea vorbi doar dacă Domnul i-a vorbit mai întâi. Dacă un profet vorbeşte cu autoritate profetică într-o situaţie în care Domnul nu i-a vorbit, atunci trebuie respins ca profet fals. „În dimineaţa aceasta, am participat la o întrunire în care au fost invitate persoane special alese pentru a discuta despre unele probleme prezentate printr-o scrisoare care solicita dezbaterea şi sfatul cu privire la acele subiecte. Despre câteva dintre aceste subiecte pot să vorbesc, deoarece mi-au fost prezentate de nenumărate ori şi în locuri diferite. . . . Când fraţii citeau fragmente din scrisori, am ştiut îndată ce să le spun; deoarece această problemă mi-a fost descoperită de repetate ori. . . . . Nu m-am simţit liberă să scriu despre aceasta până acum” (Southern Work, pp. 97, 98). Observaţi cuvintele Ellenei White: „Despre unele dintre aceste subiecte pot să vorbesc”. Ea nu putea să vorbească decât după ce Domnul i-a vorbit mai întâi.

Concluzia acestei dezbateri este că nu putem selecta şi desprinde din scrierile Ellenei White, doar câteva frânturi, despre care credem că sunt inspirate, fără a lua în considerare restul. Principiul aplicat evaluării Ellenei White este acelaşi principiu care se aplică scriitorilor Bibliei. Dacă Ioan şi Pavel au fost inspiraţi, scrierile lor sunt inspirate în întregime şi soliile lor vin direct din partea lui Dumnezeu. Nu există nici grade de inspiraţie, nici grade de revelaţie. Dacă Ellen White este inspirată, scrierile ei sunt inspirate în întregime şi soliile ei vin direct din partea lui Dumnezeu.

Mai există încă un aspect la care trebuie să ne referim. Dacă Ellen White include soliile ei în rândul soliilor lui Dumnezeu, amăgind poporul lui Dumnezeu şi făcându-l să creadă că Dumnezeu vorbeşte, când, în realitate, El nu vorbeşte, atunci, mişcarea pe care a îndrumat-o – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea – este, la rândul ei, suspectă, datorită impactului imens pe care l-a avut Ellen White asupra acestei mişcări. În acest caz, este posibil ca biserica Adventistă să nu fie biserica rămăşiţei.

Dacă descoperiţi în scrierile ei ceva care contrazice Biblia, aveţi responsabilitatea de a respinge calitatea ei de sol al lui Dumnezeu. În lumina declaraţiilor lor dramatice, este imposibil să o acceptăm doar ca pe o femeie cumsecade şi să credem, în acelaşi timp, că anumite lucruri scrise de ea sunt contrare învăţăturilor Bibliei. Recent, m-am confruntat cu opinia că Ellen White ar fi putut greşi în anumite concluzii legate de unele subiecte din domeniul doctrinei, chiar dacă a fost un profet. Dacă această opinie este adevărată, atunci cum putem stabili ce anume este adevăr şi ce este eroare?

Dacă noi suntem cei care decidem că Ellen White, sau orice altă persoană care pretinde că are darul profeţiei, prezintă o eroare cu privire la oricare dintre doctrinele semnificative ale Bibliei, atunci trebuie să respectăm sfatul Bibliei, care ne spune că în acel profet nu există nici o lumină. Ellen White trebuie, fie să rămână, fie să cadă, pe temeiul armonizării ei cu Scriptura. Aceasta presupune o armonie totală cu întreaga revelaţie precedentă. Dacă greşeşte asupra unei singure doctrine biblice, atunci este periculos să o urmăm în oricare altă doctrină. Dacă soliile ei nu sunt de la Dumnezeu, trebuie să respingem lucrarea ei şi, de aceea, este obligatoriu să examinăm încă odată mişcarea, în conducerea căreia Ellen White a avut un rol atât de proeminent.

Prin urmare, dacă soliile ei sunt din partea lui Dumnezeu, atunci este extrem de periculos să-i respingem lucrarea. „Nimeni să nu ajungă să strecoare, aici sau acolo, vreun cuvânt de îndoială care să lucreze în timp, în minţile altora, asemenea unei otrăvi, zguduind încrederea lor în soliile pe care le-a dat Dumnezeu, care au contribuit la cimentarea temeliei acestei lucrări şi care au însoţit-o până azi, prin mustrări, avertizări, corectări şi încurajări. Tuturor celor care s-au opus Mărturiilor, doresc să le spun: Dumnezeu i-a dat poporului Său o solie şi glasul Lui va fi auzit, indiferent dacă voi îl ascultaţi sau îl evitaţi. Opoziţia voastră nu m-a împiedicat; dar voi trebuie să daţi socoteală înaintea Dumnezeului cerului, care a trimis aceste avertizări şi îndrumări pentru a-şi conduce poporul pe calea cea dreaptă. Voi va trebui să răspundeţi înaintea Lui pentru orbirea voastră, pentru că sunteţi o piatră de poticnire în calea celor păcătoşi” (Selected Messages, vol. 1, p. 43). „Am văzut starea unora dintre cei care au aderat la adevărul prezent, dar au dispreţuit viziunile – calea pe care Dumnezeu a ales-o să-i înveţe în anumite situaţii pe aceia care s-au îndepărtat de adevărul Bibliei. Am văzut că, în lupta contra viziunilor, ei nu au luptat contra unei fiinţe neputincioase – instrumentul slab pe care a vorbit Dumnezeu – ci împotriva Duhului Sfânt. Am văzut că a vorbi împotriva instrumentului nu înseamnă mare lucru, dar a lua în derâdere cuvintele lui Dumnezeu este periculos. Am văzut că, dacă acei oameni ar fi ajuns să fie greşiţi, iar Dumnezeu alegea să le arate greşelile prin viziuni, ar fi fost lăsaţi să-şi urmeze propria cale şi să înainteze pe drumul erorii crezând că sunt pe o cale bună, până când şi-ar fi dat seama că este prea târziu” (Selected Messages, vol. 1, p. 40).

Dacă Dumnezeu este Cel care vorbeşte, iar noi ignorăm cuvintele lui Dumnezeu, în realitate, nu respingem profetul, ci Îl respingem pe Dumnezeu. „Pe ce cale să ajungă puterea Domnului la aceia care au respins avertizările şi mustrările Lui şi au atribuit mărturiile Duhului lui Dumnezeu unei surse, pe care nu o consideră cu nimic mai presus de înţelepciunea omenească? Ce veţi putea spune în ziua judecăţii, voi, cei care aţi procedat astfel ca să vă scuzaţi înaintea lui Dumnezeu, că aţi întors spatele dovezilor pe care El vi le-a oferit cu privire la faptul că El era prezent în lucrare?” (Testimonies to Ministers, p. 466)
Cred că trebuie să tratăm cu seriozitate provocările Ellenei White. Dacă soliile ei nu vin de la Dumnezeu, să respingem pretenţia ei de a fi un mesager al Domnului. Dar dacă soliile ei sunt de la Dumnezeu, trebuie să ascultăm foarte, foarte atent la ceea ce spune Dumnezeu, deoarece a respinge solia ei, înseamnă a respinge solia lui Dumnezeu.

Ce înseamnă o lumină mai mică?

Dacă credem că Dumnezeu inspiră scrierile Spiritului Profeţiei, care este relaţia corespunzătoare dintre aceste scrieri şi Biblie? Trebuie să ne amintim că Ellen White a spus că soliile ei au fost date datorită faptului că poporul lui Dumnezeu nu era un cercetător conştiincios al Bibliei, iar Dumnezeu a trimis aceste solii pentru a-i conduce înapoi la Biblie (Testimonies for the Church, vol. 5, p. 665). Prin urmare, rolul scrierilor ei nu este acela de a constitui o altă Biblie, sau de a fi o parte a canonului. Rolul scrierilor ei este acela de a ne conduce la Biblie, pentru a ne ajuta să înţelegem mai bine soliile conţinute de Scriptură. Ellen White a caracterizat propria lucrare ca fiind o lumină mai mică menită să conducă poporul la o lumină mai mare – Biblia (Colporteur Ministry, p. 125). Rolul ei este acela de a îndrepta atenţia spre Biblie, de a ne ajuta să înţelegem Biblia şi de a ne ajuta să aplicăm principiile Bibliei în vieţile noastre.

Este crucial să înţelegem cu precizie ce anume voia Ellen White să spună atunci când folosea termenul de lumină mai mică pentru a explica relaţia dintre lucrarea ei şi Biblie. „Mărturiile scrise nu au scopul de a oferi o nouă lumină, ci de a reînvia în inima noastră impresia adevărurilor deja descoperite ale inspiraţiei. Datoria omului faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii lui a fost precizată cu claritate în cuvântul lui Dumnezeu, cu toate acestea, puţini dintre voi se supun luminii primite. Prin Mărturii, nu este adus un adevăr suplimentar, ci Dumnezeu simplifică marile adevăruri deja oferite şi, prin calea aleasă de El, le aduce în atenţia poporului pentru a trezi şi impresiona mintea, astfel încât să nu mai aibă nici o scuză cu privire la ele” (Testimonies for the Church, vol. 5, p. 665). Ellen White îşi înţelege rolul de a fi un instrument prin care adevărurile deja conţinute de Biblie sunt evidenţiate cu mai multă claritate, sau sunt simplificate marile adevăruri deja oferite. Scopul ei este acela de a conduce spre Biblie ca temelie a tuturor adevărurilor.

Dar Ellen White spune de asemenea, „În timpurile străvechi, Dumnezeu le-a vorbit oamenilor prin gura profeţilor şi apostolilor. Astăzi, El le vorbeşte prin mărturiile Duhului Său. N-a existat niciodată un timp în care Dumnezeu să-Şi înveţe poporul atât de stăruitor precum îl învaţă acum, cu privire la voia Lui şi cu privire la calea pe care El doreşte ca poporul Lui să o urmeze” (Testimonies for the Curch, vol. 5, p. 661). Prin urmare, o lumină mai mică nu înseamnă o lumină mai puţin importantă. Dumnezeu nu vorbeşte azi cu mai puţină seriozitate decât atunci când a vorbit prin intermediul unui profet. Aceasta înseamnă că noi trebuie să definim cu atenţie noţiunea de lumină mai mică şi lumină mai mare, pentru a înţelege ce anume semnifică şi ce nu semnifică ea.

O lumină mai mică nu înseamnă că Dumnezeu vorbeşte cu mai puţină seriozitate în comunicarea cu poporul Său. O lumină mai mică nu înseamnă că Dumnezeu vorbeşte cu mai puţină claritate. O lumină mai mică nu înseamnă o lumină mai puţin importantă sau mai puţin credibilă. O lumină mai mică nu înseamnă o calitate inferioară a inspiraţiei. Soliile venite prin Ellen White erau în aceeaşi măsură cuvântul lui Dumnezeu, ca şi soliile venite prin Isaia sau Ezechiel, dar rolul Ellenei White a fost diferit.

Rolul Bibliei este acela de a explica planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru salvarea omului. Dumnezeu încearcă să Se descopere omenirii. El încearcă să-i dezvăluie omului calea de a fi salvat de păcat şi reaşezat într-o stare de armonie cu Dumnezeu. Rolul scrierilor Ellenei White este acela de a descoperi cu mai multă claritate planul mântuirii, deja conţinut de Biblie. Ea nu ne oferă un nou plan de mântuire. Nu ne prezintă o altă cale spre cer. Planul lui Dumnezeu a fost descris în Scriptură pentru oamenii din toate timpurile. Ellen White nu face altceva decât să explice mai clar acele pasaje ale Scripturii care se referă la timpul nostru şi răspund nevoilor noastre. În acest sens, lumina ei este mai mică, deoarece ne conduce spre o lumină mai mare.

Una dintre ilustraţiile cele mai elocvente pe care am descoperit-o cu privire la această idee, a fost scrisă de Uriah Smith, lider proeminent al gândirii adventiste de ziua a şaptea o lungă perioadă de timp. „Să presupunem că urmează să plecăm într-o lungă călătorie. Proprietarul unei corăbii ne oferă un manual, spunându-ne că acesta conţine suficiente instrucţiuni pentru călătoria noastră şi, dacă le vom respecta, vom ajunge în siguranţă în portul de destinaţie. În timp ce ridicăm pânzele, deschidem cartea încercând să învăţăm conţinutul. Astfel, descoperim că autorul a scris principiile generale de acţiune şi ne-a instruit cât mai practic posibil, abordând diferitele dificultăţi care ar putea să apară, până la sfârşitul călătoriei. Autorul, ne-a spus, de asemenea, că ultima parte a călătoriei noastre va fi deosebit de periculoasă; că aspectul coastei este într-o continuă schimbare, datorită mişcărilor de nisip şi intemperiilor; ‚dar, pentru această parte a călătoriei’, spune el, ‚îţi voi pune la dispoziţie un pilot, care va veni la tine şi îţi va da îndrumări potrivite cu circumstanţele şi pericolele care ar putea surveni; trebuie să asculţi de el’. Urmând instrucţiunile manualului, plecăm în călătorie şi ajungem în perioada periculoasă specificată. Aşa cum ni s-a promis, pilotul apare. Dar, când îşi oferă serviciile, o parte din echipaj se ridică împotriva lui spunând: ‚Avem manualul original de instrucţiuni şi acesta este suficient pentru noi. Ne bazăm pe el şi numai pe el; nu dorim nimic de la tine’. Cine respectă manualul iniţial de instrucţiuni în aceste condiţii? Judecaţi dumneavoastră . . . . Ceea ce spunem noi este în mod limpede că: Darurile Duhului sunt date pilotului nostru, care are misiunea de a ne conduce în aceste timpuri periculoase, şi ori de câte ori şi descoperim manifestări veritabile ale acestor daruri, suntem obligaţi să le respectăm, deoarece, dacă nu procedăm astfel, respingem chiar cuvântul lui Dumnezeu care ne porunceşte să le acceptăm. Prin urmare, cine este cel care se întemeiază pe Biblie şi numai pe Biblie? Astfel, noi nu discredităm, ci respectăm Biblia, care susţine viziunile; şi dacă am refuza să acceptăm căile prevăzute pentru mângâierea, edificarea şi desăvârşirea noastră, nu am face decât să fim neascultători şi să respingem Biblia” (Uriah Smith, „Respingem noi Biblia prin faptul că susţinem viziunile?” The Review and Herald, 13 ianuarie, 1863).

Probabil că aceasta este o modalitate potrivită de a explica deosebirea dintre o lumină mai mică şi o lumină mai mare. Expresia „mai mică” nu se referă la autoritate, deoarece autoritatea unui manual care descrie o călătorie pe ocean şi autoritatea pilotului provin din aceeaşi sursă. „Mai mică” se referă la rolul exercitat, deoarece pilotul vine la bord mai târziu, la sfârşitul călătoriei, pentru a-i oferi poporului lui Dumnezeu o călăuzire specială.

Roy Graham a explicat termenul „lumină mai mică” într-o manieră utilă. „Luna este denumită de Scriptură „o lumină mai mică”. Ştim că luna străluceşte datorită unei ‚lumini provenite’ de la soare. Dar aceasta nu face ca lună să pară a avea vreo ‚autoritate mai mică’. Luna îşi are propriul ei domeniului şi propria ei misiunii încredinţată de Dumnezeu. Tot astfel, când Ellen White utilizează acest termen pentru a-şi descrie lucrarea, nu o face din modestie sau umilinţă; ea nu spune că este un profet din categoria a doua; nu spune că soliile ei au o importanţă mai mică, sau că sunt mai puţin urgente decât soliile profeţilor Bibliei, ci mai degrabă accentuează rolul ei şi al soliilor ei. Lucrarea unui singur profet nu poate fi comparată cu lucrarea, în întregime, a numeroşilor profeţi din Sfintele Scripturi, a căror lumină acumulată străluceşte de-a lungul secolelor. Dar, activitatea Ellenei White şi a profeţilor au aceeaşi sursă, iar faptul că lucrarea ei se adresează în primul rând Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, nu diminuează din nici un punct de vedere importanţa rolului ei pentru acest popor. . . . Ea este una, iar profeţii canonici sunt mulţi. Dar, atât ea, cât şi ei, au fost însărcinaţi de Duhul Sfânt cu o misiune specifică pentru poporul lui Dumnezeu. Este important să discernem rolul distinctiv al fiecărei categorii” (Roy E. Graham, „How the Gift of Prophecy Relates to God’s Word”. Adventist Review, 14 octombrie, 1982, pp. 16, 18).

Eu cred că Roy Graham ne-a ajutat să înţelegem ce înseamnă o lumină mai mică, îndeosebi în această frază: „Nici o lucrare a unui profet nu poate fi comparată cu lucrarea, în întregime, a numeroşilor profeţi din Sfintele Scripturi, a căror lumină acumulată străluceşte de-a lungul secolelor”. Oare, nu este posibil ca, lucrarea unui singur profet, reprezentând o singură lumină, să constituie o lumină mai mică ce conduce spre lumina mai mare a profeţilor care au precedat-o? Dacă sursa slujirii tuturor profeţilor este aceeaşi, atunci, autoritatea tuturor profeţilor este aceeaşi, iar expresia „mai mică”, nu se referă la autoritate. Prin urmare, „mai mare” trebuie să se refere la efectul cumulativ al Scripturilor, adică, la combinarea lucrări mai multor profeţi care au scris sub inspiraţie. Ellen White este un profet care scrie aproape de timpul sfârşitului, în comparaţie cu profeţii ale căror scrieri au fost adunate în Scripturi. Lumina ei este considerată mai mică, prin comparaţie cu lumina mai mare, care străluceşte pe parcursul cărţilor Bibliei, unde este acumulată în lucrarea mai multor profeţi. Astfel, „o lumină mai mică”, nu se aplică la autoritatea sau la calitatea inspiraţiei, ci la rolul şi scopul scrierilor Ellenei White.

Relatia Dumnezeu - Om

Din totdeauna am fost învăţaţi că Ellen White trebuie supusă verificării prin intermediul Bibliei, dar ce înseamnă aceasta? Cum puteau creştinii din zilele apostolului Pavel să fie siguri că scrisorile lui veneau din partea lui Dumnezeu? Ce studiau ei pentru a verifica soliile lui? Evident, Scriptura lor era Vechiul Testament. Scrisorile apostolului Pavel puteau fi acceptate dacă erau în armonie cu Vechiul Testament. Cu toate acestea, trebuie să ne amintim că apostolul Pavel a iniţiat noi orientări de gândire, care păreau a fi în conflict cu ideile susţinute la data aceea. Dar întrebarea crucială era: contrazicea Pavel sau confirma învăţătura Vechiul Testament. Atât timp cât nu contrazicea Scripturile, el putea să ia iniţiativa unor noi orientări de gândire. Prin urmare, vedem că scrierile lui Pavel erau verificate prin intermediul revelaţiei din trecut. Deci, ce s-a întâmplat după ce scrierile apostolului Pavel au trecut testul şi au fost acceptate? Ele au devenit o parte a standardului, fiind folosite pentru verificarea viitorilor pretendenţi ai darului profeţiei. Scrierile lui Pavel, alături de alte scrieri ale Noului Testament, sunt folosite acum pentru verificarea oricărei persoane care pretinde că are darul profeţiei.

Oare solia lui Ieremia, solia lui Isaia sau solia lui Ezechiel nu trebuiau verificate, la rândul lor, prin intermediul scrierilor lui Moise? Dacă treceau testul, acestea aveau să devină o parte a Scripturilor şi să fie folosite după aceea pentru verificarea scrierilor ulterioare. Nu este posibil ca Isaia, Ieremia şi Ezechil să fi fost, fiecare în parte, lumini mai mici, care să indice înapoi, spre lumina mai mare deja dată prin revelaţie? Dar după ce au fost acceptate, deoarece au trecuseră testul, nu au devenit ele o sursă de autoritate pentru poporul lui Dumnezeu? Dacă scrierile Ellenei White au trecut testul, nu îndeplinesc ele aceeaşi rol? Dacă Ellen White trece testul, atunci este un profet adevărat şi devine o sursă de autoritate, asemenea oricărui profet Biblic.

Unii vor obiecta îndată, spunând că aceasta ar face ca scrierile ei să devină o parte a canonului. Nu. Canonul este închis, iar noi nu dorim în nici un fel să o integrăm în canon, dar înseamnă aceasta că ea are o mai mică autoritate decât profeţii canonici? Ce putem spune despre Natan, Ilie, Elisei şi Ioan Botezătorul? Autoritatea unui mesaj profetic depinde de revelaţie şi inspiraţie şi nu de apartenenţa la canon. Soliile acestor profeţi au venit direct din partea lui Dumnezeu şi au avut autoritate, deşi nu au făcut niciodată parte din canon. Aici recunoaştem un principiu extrem de important şi anume că o scriere este canonizată datorită autorităţii ei; şi nu autoritatea este cea care se datorează canonizări. Deci, problema care ne interesează, nu este dacă Ellen White este sau nu canonică, ci dacă are autoritate. Problema crucială se concentrează asupra autorităţii.

Sunt sigur că problemele bisericii primare cu privire la Pavel erau asemănătoare celor cu care s-au confruntat pionierii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea cu privire la Ellen White. Biserica timpurie s-a întrebat, cu siguranţă, astfel: „Dacă plinătatea descoperirii a venit prin Isus Hristos, de ce mai trebuie să ascultăm de acest om numit Pavel?” Prin urmare, să ne referim la întrebările noastre. „Lumina mai mare a venit în Scriptură. De ce trebuie să ascultăm cu atâta atenţie ceea ce ne spune Ellen White? De ce să o tratăm cu seriozitate, dacă plinătatea revelaţiei a venit prin Scriptură?” Probabil că, nu numai întrebările sunt similare, ci şi răspunsurile.

Această poziţie nu neagă principiul Sola Scriptura, deoarece Scriptura însăşi ne vorbeşte despre continuarea darului profeţiei în biserică. Scriptura spune că vom primi şi alte solii din partea lui Dumnezeu, în acelaşi fel în care am primit soliile prin intermediul profeţilor Bibliei.

Prin urmare, cum trebuie să abordăm studiul Bibliei şi al Spiritului Profeţiei? Biblia trebuie să rămână principalul obiect al studiului nostru. Când studiem un subiect, mai întâi trebuie să cercetăm Biblia şi să căutăm să înţelegem voia lui Dumnezeu. Apoi, trebuie să cercetăm scrierile Ellenei White şi să căutăm de asemenea să înţelegem voia lui Dumnezeu asupra subiectului aflat în studiu. Numai după ce am procedat astfel, studiind soliile lui Dumnezeu, putem să ne formăm propriile noastre opinii şi propriile noastre interpretări cu privire la ceea ce spune Dumnezeu. Să nu îndrăznim să aşezăm propriile noastre opinii mai presus de Biblie sau de soliile Ellenei White. Biblia trebuie să fie principala sursă şi temelia mesajului nostru. Urmează scrierile Ellenei White şi numai după aceea putem să ne spunem cuvântul ci privire la doctrine, la voinţa lui Dumnezeu şi la responsabilităţile noastre.

Uneori, se sugerează că Ellen White însăşi a declarat că scrierile ei nu sunt necesare pentru mântuirea noastră. Următoarea declaraţie ar putea clarifica înţelesul spuselor ei: „Dacă omul ar fi păzit legea lui Dumnezeu, aşa cum i-a fost dată lui Adam după cădere, aşa cum a fost păstrată de Noe şi aşa cum a fost păzită de către Avraam, nu ar fi fost necesară porunca circumciziunii. Şi dacă urmaşii lui Avraam ar fi păzit legământul, al cărui semn era circumciziunea, nu ar fi fost niciodată atraşi în idolatrie şi nici nu ar fi fost necesar să sufere robia Egiptului; dacă ar păstrat în minte legea lui Dumnezeu, nu ar fi fost necesară proclamarea ei pe Sinai sau scrierea ei pe table de piatră. Şi dacă poporul ar fi aplicat principiile Celor Zece Porunci, nu ar fi fost necesare îndrumările suplimentare date lui Moise” (Patriarchs and Prophets, p. 364). Ceea ce spune Ellen White este că Dumnezeu trimite soliile Sale în funcţie de nevoia omului. Dacă omul ar fi fost ascultător de legea lui Dumnezeu în forma ei nescrisă, nu am fi avut nevoie de atâtea îndrumări specifice date prin Moise. Fiecare dintre acele solii au fost date din cauza nevoii, deoarece poporul lui Dumnezeu a avut nevoie de informaţii suplimentare. Înseamnă aceasta că Cele Zece Porunci nu erau importante? Sau înseamnă că informaţiile suplimentare date poporului Israel prin Moise nu au fost importante, deoarece nu era necesar să fi fost date?

Cu mai multă siguranţă, putem spune că soliile lui Isaia şi Ieremia au fost adresate Israelului, datorită necredincioşiei lor în ascultarea de voia lui Dumnezeu, aşa cum era exprimată aceasta în scrierile lui Moise. Soliile lor nu ar fi trebuit date, dar datorită neascultării lui Israel, le avem în prezent. Înseamnă această că ele sunt mai puţin importante? Nu sunt ele extrem de importante pentru studiul şi îndrumarea poporului lui Dumnezeu? Tot astfel, scrierile Ellenei White nu ar fi fost date, dacă poporul lui Dumnezeu ar fi fost credincios soliilor conţinute în Scriptură. Dumnezeu nu ar fi trebuit să trimită mai multe solii. Dar pentru că poporul lui Dumnezeu nu a înţeles şi ascultat soliile Scripturii, au fost trimise soliile ei. Acest fapt face ca ele să fie mai puţin importante? Sau să aibă o mai mică autoritate? Când Dumnezeu vorbeşte, o face cu un anumit scop. Şi indiferent de ceea ce spune, ascultarea noastră este la fel de importantă ca ascultarea poporului Israel faţă de Isaia sau Ieremia, care vorbeau din partea lui Dumnezeu. Trebuie să fim atenţi la cuvântul lui Dumnezeu şi dispuşi să-l ascultăm ori de câte ori îl descoperim.

Are Ellen White autoritate doctrinară?

Este adevărată afirmaţia că Ellen White are autoritate la nivelul sfătuirii şi al devoţiunii, dar nu are autoritate la nivel doctrinar? Să ne împrospătăm amintirile privitoare la istoria adventistă timpurie. „Când ajungeau în studiul lor la punctul în care spuneau: ‚Nu mai putem face nimic’, Duhul Domnului venea asupra mea, eram răpită în viziune şi primeam o explicaţie clară a pasajului pe care îl studiam, cu îndrumări privitoare la modul în care trebuia să lucrăm şi să prezentăm în mod eficient subiectul. Astfel a fost primită lumina care ne ajuta să înţelegem Scripturile cu privire la Hristos, misiunea Lui şi lucrarea Sa preoţească. Mi-a fost descoperit cu claritate, un fir al adevărului care traversa timpul, pas cu pas, până la intrarea pe porţile cetăţii lui Dumnezeu, iar eu le-am împărtăşit celorlalţi îndrumările pe care mi le-a dat Domnul” (Selected Messages, vol. 1, pp. 206, 207). Când, fraţii se aflau în impas în studiile lor, datorită faptului că susţineau opinii contradictorii, Duhul Domnului o răpea în viziune pe Ellen White şi explica pasajele biblice privitoare la Hristos, misiunea Lui şi lucrarea Sa preoţească. Acesta era în mod categoric un material doctrinar şi când Ellen White revenea din viziune şi le împărtăşea fraţilor ceea ce i-a spus Dumnezeu, avea o mare autoritate. Evident că, la auzirea soliei venite prin intermediul viziunii, unii erau nevoiţi să renunţe la opiniile lor legate de adevăr. Se pare că una dintre funcţiile darului profetic era aceea de a stabili care dintre interpretările biblice era corectă şi care nu.

„Cu mai bine de un an în urmă, Domnul mi-a arătat în viziune, că fratele Crosier deţinea adevărata lumină cu privire la curăţirea sanctuarului, … şi că voinţa Lui era ca fratele Crosier să scrie despre concepţia pe care ne-a expus-o în the Day-Star Extra, 7 februarie, 1846. Mă simt pe deplin autorizată de către Domnul, să le recomand tuturor sfinţilor acea publicaţie” (A Word to the Little Flock, p. 12). Aici ne ocupăm, cu siguranţă, de un material doctrinar. „În acest timp, cu câteva zile înainte de stabilirea noii date în 1845, Ellen se afla la Carver, Massacusetts, unde a văzut în viziune, că va trebui să fim dezamăgiţi şi că sfinţii trebuie să treacă prin ‚timpul strâmtorării lui Iacov’, care este în viitor. Concepţia aceasta despre strâmtorarea lui Iacov era ceva cu totul nou, atât pentru ea, cât şi pentru noi toţi” (Ibid. p. 22).

„Am cerut să fiu lăsată să declar . . . ceea ce văzusem în viziune cu privire la aceste lucruri despre care v-am scris. Sunt pe deplin de acord cu voi, că vor fi două învieri literale, despărţite de o perioadă de 1000 de ani. De asemenea, sunt de acord cu voi, că cerurile şi pământul cel nou nu vor apare până după învierea şi nimicirea celor răi, la sfârşitul celor 1000 de ani . . . Voi sunteţi de părere că cei care se închină la picioarele sfinţilor (Apocalipsa 3:9) vor fi în cele din urmă înviaţi. Aici trebuie să am o părere diferită; deoarece Dumnezeu mi-a arătat că această categorie îi reprezenta pe cei care se pretindeau adventişti . . . . În ‚ceasul încercării’ . . . . ei vor şti că sunt pierduţi pentru totdeauna; şi, copleşiţi de groază, se vor închina la picioarele sfinţilor. De asemenea, voi sunteţi de părere că Mihail s-a ridicat în picioare şi că timpul încercării a venit în primăvara anului 1844. Domnul mi-a arătat . . . că . . . ridicarea în picioare a lui Mihail (Daniel 12:1) şi eliberarea poporului Său sunt în viitor” (A Word to the Little Flock, pp. 11,12). Aici Ellen White vorbeşte cu autoritate despre subiecte care aparţin în mod clar domeniului doctrinar.

În continuare, să revedem relatarea uneia dintre conferinţele din perioada de început. „Prima noastră conferinţă a avut loc la Volney în hambarul fr. Arnold. Erau prezente aproximativ treizeci şi cinci de persoane şi toţi se găseau în acea parte a Statului. Dar cu greu existau doi oameni de aceeaşi părere. Fiecare pretindea cu insistenţă că are dreptate, declarând că ideile lui sunt în conformitate cu Biblia. . . . Fr. Arnold susţinea că cei 1000 de ani din Apocalipsa 20 aparţineau trecutului şi că cei 144.000 îi reprezentau pe aceia care au înviat odată cu Isus. . . . Şi în timp ce înaintea noastră se aflau simbolurile Domnului nostru jertfit pentru noi şi eram pe punctul de a comemora suferinţele Sale, fr. Arnold s-a ridicat şi a spus că nu crede nimic din ceea ce urmează să facem, că Sacramentele sunt o continuare a Paştelor şi trebuie practicate doar odată pe an. Aceste deosebiri de păreri stranii au aşezat o grea povară asupra mea, îndeosebi când fr. Arnold a declarat că cei 1000 de ani aparţin trecutului. Eu ştiam că greşeşte şi o mare tulburare îmi apăsa sufletul. . . . . Lumina cerului sălăşluia asupra mea. Curând am pierdut legătura cu cele pământeşti. Îngerul meu păzitor mi-a prezentat unele dintre erorile celor aflaţi acolo şi, de asemenea, adevărul opus erorilor lor. El mi-a arătat că aceste concepţii discordante, despre care ei declarau că sunt în acord cu Biblia, erau în acord doar cu propriile lor opinii despre Biblie şi că trebuie să renunţe la ele şi să se unească în proclamarea soliei celui de-al treilea înger. Întrunirea noastră s-a încheiat în mod victorios. Adevărul a biruit” (Spiritual Gifts, vol. 2 pp. 97-99). Ellen White primise informaţii precise cu privire la erorile doctrinare ale oamenilor prezenţi la acea întrunire şi de asemenea cu privire la adevărul opus erorilor lor. Dumnezeu i-a spus cui îi aparţinea fiecare idee. Fraţii, adunaţi laolaltă, au acceptat solia venită din partea lui Dumnezeu cu privire la subiectele doctrinare şi unii au renunţat la poziţia lor greşită.

„În acel timp, erorile ne asaltau, una după alta; pastori şi medici veneau cu noi doctrine. Noi trebuia să cercetăm Scripturile cu multă rugăciune, iar Duhul Sfânt dorea să aducă adevărul în mintea noastră. Uneori, nopţi întregi erau dedicate cercetării Scripturilor şi rugăciunii stăruitoare pentru călăuzirea lui Dumnezeu. Grupuri de bărbaţi şi femei consacrate se adunau cu acest scop. Puterea lui Dumnezeu venea asupra mea şi mă făcea capabilă să definesc în mod clar ce anume este adevăr şi ce este eroare. În timp ce punctele de credinţă erau fundamentate în acest fel, picioarele noastre erau aşezate pe o temelie solidă. Am acceptat adevărul, punct cu punct, conduşi de dovezile Duhului Sfânt. Eu eram răpită în viziune şi îmi erau oferite explicaţiile. Mi-au fost descoperite imaginile lucrurilor cereşti, a sanctuarului, şi astfel eram aşezaţi în locul în care lumina strălucea asupra noastră în raze distincte şi limpezi” (Gospel Workers, p. 302). Încă odată, observăm că Ellen White definea adevărul şi eroarea în domeniul punctelor de doctrine, prin intermediul soliilor primite în viziune.

„Temeliile credinţei noastre . . . au fost aşezate la începutul lucrării, prin rugăciune şi studiul Cuvântului şi prin revelaţie” (Gospel Workers, p. 307). Observaţi cele două expresii, „prin rugăciune şi studiul Cuvântului şi prin revelaţie”. Duhul lui Dumnezeu, care vorbea prin solii Săi, a ajutat la aşezarea temeliilor credinţei noastre. „Erau favorizate erori serioase în doctrină şi practică . . . . Dumnezeu mi-a dezvăluit în viziune aceste erori şi m-a trimis la să le arăt copiilor Săi care greşeau” (Testimonies for the Church, vol. 5, pp. 655, 656). Aici se află o dovadă limpede că Ellen White a înţeles faptul că scrierile ei au o autoritate deplină în domeniul doctrinei.

„Domnul mi-a dat mult multă lumină, iar eu doresc ca poporul să o aibă; deoarece Domnul mi-a dat îndrumări pentru acest popor. Este lumina pe care ei trebuie să o aibă, rând cu rând şi percept cu percept, puţin aici, puţin acolo. Aceasta trebuie să lumineze acum poporul, deoarece a fost dată pentru a corecta greşeli ascunse şi pentru a arăta ce este adevărat. Domnul ne-a descoperit multe lucruri care evidenţiază adevărul, vorbindu-ne astfel: Iată calea, mergeţi pe ea” (Letter 127, 1910). „Am fost trimisă de Domnul, din loc în loc, ca să-i mustru pe cei ce susţin aceste false doctrine” (Evangelism, p. 610).

Problema asupra căreia trebuie să hotărâm, nu este dacă Ellen White tratează subiecte doctrinare sau subiecte pastorale, ci dacă tot ceea ce spune ea vine din partea Domnului. Dacă ea vorbeşte pentru Domnul, atunci Domnul va vorbi în termenii păstoririi, sfătuind, călăuzind şi încurajând, şi va vorbi, de asemenea, în termenii doctrinei. Este total nepotrivit să facem o distincţie între autoritatea doctrinară şi cea pastorală.

Trebuie să ne asigurăm că înţelegem implicaţiile depline ale faptului că Ellen White a fost inspirată şi ce înseamnă aceasta pentru noi. „În cărţile mele [Patriarchs and Prophets, The Great Controversy, The Desire of Ages], adevărul este declarat şi apărat de un ‚Aşa a zis Domnul’. Duhul Sfânt a imprimat aceste adevăruri în mintea şi inima mea, într-o manieră la fel de precisă ca legea inscripţionată de degetul lui Dumnezeu pe tablele de piatră” (Selected Messages, vol. 3, p. 122). Ea spune, de asemenea, „În ceea ce am scris, se află o înlănţuire precisă a adevărului, fără să existe nici măcar o singură propoziţie eretică” (Selected Messages, vol. 3, p. 52).

Ellen White spune, „Toţi cei ce cred că Domnul a vorbit prin sora White şi că El i-a dat o solie, vor fi feriţi de multe dintre amăgirile care vor veni în zilele din urmă” (Selected Messages, vol. 3, p. 84). Aceasta este o făgăduinţă minunată. Soliile ei pot constitui o binecuvântare uimitoare, dacă le vom accepta şi dacă nu vom încerca să evităm impactul lor deplin asupra vieţii noastre. Dumnezeu a ales să vorbească în mod clar şi cu autoritate poporului Său, în aceste zile finale ale istoriei pământului. Lăudat fie numele Lui!