Buletinul Presedintelui

By anamaier@adventist.ro (Anamaria Maier) Luna care se apropie de final, obisnuita de altfel in scurgerea timpului, m-a tinut prins pe firul descoperirii unor noi imagini ale bisericii noastre din tara si din afara tarii. Prin numar mic sau mare de credinciosi, prin daruri publice sau personale, prin istorii de decenii sau prin experiente de moment, Duhul dovedeste lamurit prezenta interesata a Bunului Dumnezeu in stradaniile noastre eclesiastice, cu scop liturgic, educativ sau misionar.
In dupa-amiaza primului Sabat din iulie, am fost martorul entuziast al revarsarii binecuvantarii lui Dumnezeu asupra audientei captivate de prima aparitie publica a Corului si Orchestrei nationale a Bisericii Adventiste din Romania. Dupa un cantonament solicitant, de cateva zile pline la Stupini, cei peste 100 de coristi impreuna cu zeci de instrumentisti din numeroase si indepartate zone ale Romaniei, au dat proba de slujire competenta si pocainta prin sustinerea unui concert vocal-simfonic umanitar, unic pana acum in Romania, din multe puncte de vedere.
Cu un reportoriu amplu si deloc facil, intr-o interpretare cu trasaturi distinctive de profesionism, sub baghetele dirijorilor Horia Andreescu si Tiberiu Oprea (sefi de orchestre la Filarmonica George Enescu din Bucuresti, respectiv Filarmonica din Pitesti) si sub coordonarea pastorului Lucian Cristescu, initiatorul actiunii si a echipei sale, concertul de la Brasov s-a dorit a fi, dupa spusele organizatorilor, un prim eveniment dintr-o suita de manifestari publice nationale sau regionale, prin care ideea lui Dumnezeu de a folosi ingemanarea sunetelor cu vorbe sa fie dusa pana la beneficiari. Sper ca ati urmarit inregistrarea concertului, sambata, 19 iulie la Speranta TV, ca sa intelegeti starea mea de puternica insufletire prin care-i incurajez pe protagonisti sa continue mobilizarea voluntara a puterilor fizice si a talentelor transformate in daruri spirituale, ca mijloc de a transmite unei societati romanesti blazata sau indiferenta, drag de frumos, sete dupa autentic si pasiune in relatia cu Dumnezeu.
Totodata, concertul de la Brasov ne-a redescoperit potentialul muzical si spiritual urias al Bisericii Adventiste din Romania, care a fost organizata si chemata sa imprastie prin slujire de cuvinte articulate si note interpretate, vestile bune despre o alta lume.
Pentru cel de-al doilea Sabat, am raspuns cu bucurie invitatiei Bisericii Adventiste de limba romana din Atena, de a ma alatura participantilor la aniversarea a 10 ani de la organizarea oficiala a acestei comunitati. Primii adventisti romani au ajuns in Grecia chiar in ianuarie 1990, si au format o grupa de limba romana, care a crescut in ani de zile, atasata de comunitatea elena. In anul 2003, Misiunea Elena a angajat primul pastor roman (Baciu Eugen) al acestei grupe, care peste doar un an de zile (2004) a capatat statut de biserica si un spatiu exclusiv de inchinare, la unul din etajele complexului care mai gazduieste biserica greceasca, sediul Misiunii Elene si apartamente pentru pastori.
La evenimentul inaugural, din vara anului 2004, au participat pastorii Bertil Wiklander – presedintele Diviziunii Trans-Europene, Apostolos Manglis – presedintele Misiunii Elene si Adrian Bocaneanu – presedintele Uniunii Romane. Extinderea numerica a bisericii romanesti a fost vizibila si impresionanta, pana la peste 100 de membri (o treime din numarul total al adventistilor din Grecia), biserica ce reprezenta, dupa spusele presedintelui din acea vreme al Misiunii Elene, Apostolos Manglis, “cel mai compact, cel mai credincios in zecimi si daruri, cel mai misionar, cel mai rapid in crestere grup, dintre toate grupurile nationale sau mixte pe care le gazduia Grecia.” Dupa 2008, al doilea pastor roman (Simion Buciuman) a continuat pastorirea comunitatii pana in 2013, timp in care, o parte a membrilor a plecat spre alte meleaguri ale lumii, in cautarea locurilor de munca pierdute in timpul crizei economice mondiale, cu efecte mult mai drastice in Grecia.
Din primavara anului 2014, biserica sta tot in mainile Domnului dar sub ingrijirea fratelui pastor asistent Constantin Bocancea. Sarbatorirea celor 10 ani a fost onorata cu prezenta noilor presedinti: al Diviziunii Trans-Europene (de care apartine Grecia) Kamal Raafat, al Misiunii Elene, Claudiu Gulias (de origine romana), al Uniunii Romane si a fostului presedinte al Misiunii Elene (pentru ultimii 17 ani) – Apostolos Manglis si a cuprins un istoric, un buchet de experiente memorabile, cantare, poezie, rededicare pentru slujirea din viitor si mese de partasie, toate intr-un spirit fratesc aparte pe care il dovedesc membrii comunitatii.
La acest moment aniversar, s-a oficiat si hirotonirea fratelui Muntenescu Danut, ca prezbiter al bisericii de limba romana.
Rugati-va pentru marturia plina de curaj pe care trebuie s-o ofere fratii nostri romani, intr-un mediu religios deloc prietenesc si sub presiuni multiple!
In al treilea Sabat, am vizitat bisericile Roznov, Stefan cel Mare si Piatra Neamt – Sarata din districtul cu acelasi nume, bucuros sa redescopar dupa 6-8 ani de la ultima vizita aceeasi ospitalitate, un la fel ca mai inainte spirit adventist credincios, dar si generatii noi de inchinatori, prin membri botezati sau copiii familiilor adventiste care aduc, prin viata lor profesionala, experienta cu Dumnezeu, instruirea formala sau darurile specifice o contributie noua pentru cresterea calitativa si numerica a bisericilor lor. E mai mult decat placut sa vezi credinciosi de varste diferite folosindu-si vocea sau instrumentele pentru inchinarea obsteasca sau pentru contributii individuale la programul religios.
In sabatul de maine, sunt nerabdator sa intalnesc sute de exploratori, adunati la camporeea lor nationala, organizata in acest an la Cosna, judetul Suceava.
Intre Sabate, la sediul Uniunii sau al institutiilor bisericii, au continuat sedintele de organizare, de dupa schimbarile administrative votate de Comitetul Executiv al Uniunii, intalniri cu pastori sau membri ai bisericii, toate avand ca numitor comun: infaptuirea vointei lui Dumnezeu pentru binele poporului adventist si predicarea Cuvantului, prin mijloace specifice, catre cautatorii de mantuire.
Va doresc un Sabat linistit dar aglomerat cu ganduri mobilizatoare si decizii pentru viata vesnica!
Marius Munteanu

Source: InfoAdventist

Leave a Reply